"Piesa lui Schmidt vorbește despre oameni tineri, care sunt atât de încrezători în sine şi atât de liberi, încât nu mai ştiu cine sunt cu adevărat şi unde doresc să ajungă. Toţi sunt artişti, oameni cu situație, au relaţii la distanţă, vorbesc pe skype, pe chat şi la telefon, pentru a îşi distrage atenţia de la cât de singuri sunt în realitate. Natura lor nestatornică face imposibilă o viaţă ordonată.  […] Schmidt izbutește să redea inabilitatea de a comunica a generaţiei Y: deşi personajele se situează unele lângă altele, ele se află în realitate la kilometri depărtare. […] De fapt e frumos oscilează constant între parodic și ludic, pe de o parte, şi tragic-sobru, pe de altă parte. Incidente amuzante generează dezastre, Schmidt demascând lipsa de responsabilitate a personajelor sale şi arătând consecinţele acţiunilor lor. […] Rolurile li se potrivesc de minune actorilor. Este o plăcere să îi priveşti pe scenă, mai ales când se reunesc toţi. În fundal clocoteşte ceva asemănător unei tragedii grecești, dar, în outfit-ul modern al generaţiei post-MTV, totul pare mai puțin grav. Cumva tot o scoatem la capăt, pare să fie concluzia."