Interviu realizat de echipa programului Ph[r]ases
Dramaturgul de origine austriacă,
Thomas Bernhard, se autointitulează „ein Störenfried” (un copil problemă/
a troublemaker). Justifică operele sale această etichetă?
Thomas Bernhard are faima unui „rebel“, „manierist al mâhnirii“, „tragedian
vesel“, „virtuoz al deznădejdii“, „mizantrop“, a unui scriitor „provocator“, etichete fidele tematicii abordate și stilului de a scrie
proză și teatru. În lumea scenei, așa cum o creează
dramaturgul austriac, personajele sunt copleșite de situații
tragicomice și trebuie să recunoască,
într-un final, eșecul căruia le sunt supuse. Metoda specifică de expunere a procesului de dezintegrare și a eșecului constă în stereotipia verbală și
gestuală, în automatisme de marionetă,
realizate prin accentuarea situațiilor tragicomice, grotești, la limita hilarului. Specialitatea lui Bernhard sunt relațiile de interdependență maladivă,
atașamente nocive, infirmități care se condiționează pentru a se anihila în cele din urmă; de fapt,
o psihanaliză de tip „iubire–ură“, finalitatea acestor relații fiind mereu eșecul. Acestea sunt gândurile și observațiile
mele așternute în postfața intitulată Thomas
Bernhard – teatrul eșuării, din volumul Thomas Bernhard: Immanuel Kant, apărut la Editura
Diacritic din Timișoara în anul 2013.
Dacă ne referim la termenul de „Störenfried”,
acesta se suprapune cu etichetele conferite scriitorului austriac, el fiind un
rebel care provoacă prin tematica abordată, prin ficționalizarea diverselor situații
și adevăruri social politice, ceea ce a și dus la mai multe scandaluri, chiar procese
din partea unor persoane care s-au „regăsit“ în scrierile
sale. Dar cum scriitorul are dreptul de-a ficționaliza, de-a transforma
realitatea din perspectiva sa, evident că a câștigat toate procesele sau au
fost retrase acuzațiile... Nu aș asocia „ein Störenfried” cu sensul de „un copil-problemă“, ci mai degrabă cu „troublemaker“, Bernhard
fiind autorul controversat care a tulburat prin poziția sa vehementă față de „-ism(e)”, i.e.
neonazism, catolicism, antisemitism, xenofobism, rasism, extremism liniștea în Austria.
Personajele din operele sale dau
deseori senzația de izolare/alienare. De ce explorează Thomas Bernhard astfel
de subiecte în scrierile sale?
Personajele bernhardiene
sunt deseori oglinda sau chiar reflecția frustrărilor dramaturgului, a
traumelor trăite. Filonul autobiografic este mereu prezent, atât în proză cât și
în textele dramatice. Dacă ne referim la tematica centrală a textelor sale dramatice,
aceasta surprinde izolarea și eșecul individului într-o lume indiferentă,
lipsită de sens, în încercarea
disperată de a depăși izolarea autoimpusă care-l conduce spre eșec, nebunie sau chiar
autodistrugere. Personajele sunt în genere inși izolați, și mă refer în special la personajele masculine, fiindcă ele domină
lumea lui Bernhard, cu mici excepții, una dintre ele fiind chiar Am Ziel. Se poate remarca faptul că
eroii sunt niște singuratici, complexați,
distruși de suferințe fizice sau psihice, care
refuză comunicarea cu semenii, se autocondamnă, prin comportamentul lor, la neputință și fatalism. Majoritatea
personajelor centrale sunt reprezentate de perfecționiști, animați și obsedați de ambiții
irealizabile, utopice, rezultatul fiind într-un final că sunt striviți de
povara propriilor îndrăzneli. Și ajungem din nou la unul din cuvintele-cheie
potrivite pentru piesele lui Bernhard: eșecul.
Critica literară îl plasează deseori
într-o zonă nihilistă. Îl putem înțelege mai bine pe Thomas Bernhard citindu-i
pe nihiliști?
Pentru a-l înțelege pe
Thomas Bernhard este de preferat să îi fie citite textele, narațiunile și cele
dramatice, apoi să îi fie lecturată biografia care completează și totodată
reprezintă o cheie pentru a-i recepta opera. Chiar dacă dramaturgul austriac a
fost un foarte bun cunoscător al filosofiei, de la Kant la Wittgenstein, de la Nietzsche
la Heidegger, incluzându-l pe Cioran, nota nihilistă provine, mai degrabă, din
poziția sa pesimistă asupra istoriei,
fiindcă se poate deduce din relația Austria
= catolicism = nazism, relație care motivează vehemența cu care atacă
mentalitatea austriacă, mai ales antisemitismul. Piesa
Heldenplatz (Piața Eroilor) este cea mai relevantă din
punct de vedere al mesajului, deoarece se plasează între alegorie politică,
teatru realist, cu accente critice și nuanțe
de parodie – un teatru al introspecției incomode, în care personajul principal este, de fapt, conștiința. Discuțiile interminabile ale protagoniștilor
se concentrează asupra tragediei produse, mă refer la anexiunea Austriei de
către Germania Nazistă în anul 1938, celebrată în Piața Eroilor din Viena. Bernhard
atrage atenția asupra pericolului că istoria se poate repeta dacă nu sunt
stopate tendințele de radicalizare, luând în considerare cunoscute conflictele
din Austria cu reprezentanții partidului FPÖ (Freiheitliche
Partei Österreichs = Partidul Libertății din Austria), în acea
perioadă protagonistul cel mai cunoscut fiind Jörg Haider. De aici derivă
gândirea pesimistă față de mersul istoriei, fiindcă acest partid populist de
extremă dreapta de orientare naționalist-autoritară a câștigat în timp foarte
mulți adepți. În fața acestei stări de fapt nu există altă formulă de a reacționa
decât cea a protestului și a revoltei,
chiar dacă se manifestă într-o
formă radicală. Așa se explică reacția drastică a dramaturgului,
revolta sa care se manifestă prin provocare, aceasta găsindu-și cea mai eficace
formă de manifestare pe scena de teatru.
De unde ar trebui să înceapă
descoperirea operei lui Thomas Bernhard, în special pentru tineri? Ce texte ați
recomanda?
În primul rând aș recomanda spre
lectură povestirile și dramoletele lui Thomas Bernhard, cele care surprind în
format micro tematica din romanele și piesele sale. Unele chiar au fost traduse
în limba română: Da, Extincție, Făcătorul de teatru (corect ar fi: Creatorul de teatru), Frig,
Immanuel Kant, In hora mortis, Simplu
complicat, Vechi maeștri –
titlurile volumelor care au apărut la editurile Art, Călăuza, Diacritic, Institutul
European și Paralela 45. Să nu uităm că Bernhard este prezent pe scenele de
teatru din România deja din 1979, dar mai ales în ultimii ani, a avut loc un adevărat boom al producțiilor cu piesele sale. În acest sens am întreprins
un studiu și astfel pot enumera o mare parte din punerile în scenă, ele fiind
cuprinse până la un anumit punct și în volumul cu traducerea piesei Immanuel Kant (2013): Minetti și Înainte de pensionare
la Teatrul Mic din București,
Puterea obișnuinței și Înainte de pensionare
la Teatrul Național „Mihai Eminescu“ din Timișoara,
Societatea de vânătoare la Teatrul de Stat Maghiar din
Cluj, Puterea obișnuinței la
Teatrul „Sică Alexandrescu“ din Brașov,
SatisFUCKtion (La țintă)
la Teatrul Foarte Mic
din București, Immanuel Kant la Teatrul de Stat Maghiar „Csiky Gergely“ și spectacol-lectură la Biblioteca Centrală
Universitară „Eugen Todoran“ din
Timișoara, Creatorul
de teatru de la Teatrul
ACT din București.
Am Ziel. O destinație? O ambiție? un scop? (toate aceste
substantive reprezintă traducerea în limba română a cuvântului „Ziel”)
De fapt,
sintagma „Am Ziel“ s-ar identifica mai degrabă cu ajungerea la destinație,
din punct de vedere etimologic. Dar în contextul piesei lui Bernhard se poate
interpreta mai repede cu „scop“ – fiindcă niciunul din personaje nu
reușește să-și atingă scopul mult dorit în viață. În realitate, avem de-a face
cu istoria
unei familii, destinul căreia este povestit sub forma monologului monopolizant al mamei, cel
care-i oferă siguranță, îi dă puterea de a controla tot ce se petrece în jurul
ei. Vorbirea în sine funcționează ca un mecanism de stabilizare lingvistică,
iar întreaga atmosferă oscilează între comedie și tragedie: disperarea umană în
jurul căreia se concentrează totul. Apariția tânărului scriitor, invitat de a
petrece câteva zile la mare împreună cu cele două protagoniste, mama și fiica,
provoacă neliniște, aluzie puternică reflectată de piesa acestui dramaturg cu
titlul Rette sich wer kann (Să se salveze cine poate).
Personajul central din Am Ziel, Mama (interpretat de actrița
Dörte Lyssewski) pare mai degrabă angrenat într-un monolog decât într-un dialog.
Ce efect dorește să obțină autorul prin acest tip de abordare?
În piesa Am Ziel
comicul verbal și ironia introduc întreaga acțiune, care însă capătă treptat
nuanțe tragicomice. Se remarcă din nou faptul că Bernhard variază una dintre
temele sale centrale cu viziune de raze X și frenezie grotesc-comică: ura de
sine a protagoniștilor săi, pentru viețile pe care le percep ca pe niște
capcane fără speranță. „Monstruoasa mamă“, portretizată de dramaturgul austriac, capătă dimensiuni
profunde și e interpretată cu virtuozitate de către actrița Dörte Lyssewski. Cele două protagoniste anonime, denumite simplu „mamă“ și „fiică“, se află într-o
relație de dependență constantă, mutându-se timp de treizeci și trei de ani
între vila lor din orașul olandez și reședința lor de vară din Katwijk, pe
malul mării. Bernhard profită astfel de ocazia de a-i da cuvântul mamei
dominatoare, căci ea controlează întreaga acțiune, care crește de la reproș la
reproș – astfel, ea defăimează lumea, propria familie (soțul și
fiul infirm decedat și mult urât), fiica ei, seara de teatru cu premiera unei
piese a unui tânăr scriitor dramatic pe care îl invitase la casa de vacanță. Și
astfel se dovedește că niciunul dintre cei trei protagoniști nu-și atinge „scopul“ – mama nu se poate despărți de trecutul său pe care-l urăște, fiica nu se
poate elibera de mama dominatoare, iar scriitorul nu poate stabili o relație cu
fiica. Așa că se cufundă cu toții în pasivitate și se lasă prinși în dependențele
lor și în existența monotonă. Piesa lui Bernhard poate fi citită și înțeleasă
în multe feluri: ca o dramă psihologică mamă-fiică, dramă a generaților, dramă
matrimonială sau ca o meta-piesă poetică despre creația teatrală.
Thomas Bernhard a crescut fără tată, a
suferit de diverse probleme de sănătate și a avut o viață tumultoasă, fiind
obligat să devină membru al tineretului hitlerist (Hitlerjugend). Pot fi identificate astfel de elemente
autobiografice în Am Ziel?
Am Ziel surprinde
anumite elemente autobiografice, în primul rând dacă luăm în considerare zona
geografică – Olanda –, țara în care Thomas Bernhard a văzut lumina lumii și
unde este proiectată acțiunea prezentei piese de teatru. Traumele copilăriei și
boala sunt toposuri prezente în piesă, dacă ne gândim la infirmitatea fiului,
respectiv relația mamă-fiică care ne aduce aminte de Pianista (Die
Klavierspielerin) a autoarei austriece Elfriede Jelinek.
În ceea ce privește aderarea lui Bernhard la tineretul
hitlerist, acest aspect nu este atins în piesă, în schimb este tematizat cu
vehemență și insistență în relație cu extremismul de dreapta în alte texte
dramatice, fiind cunoscută ura dramaturgului față de nazism și formele sale de
manifestare contemporane.
Citindu-l pe Thomas Bernhard descoperim
o relație complexă cu societatea austriacă, dramaturgul exprimând critici
îndreptate către aceasta. Se reflectă ea în Am
Ziel?
Opera lui
Thomas Bernhard face parte din canonul literar ce vizează probleme specifice
austriece, dar și teme care sunt îndepărtate de contextul austriac. Piesele
sale de teatru poartă cu ele tradiția, istoria și ideologia austriacă, care se
adresează și preocupă atât publicul european, cât și pe cel non-european. Este
cunoscut faptul că scriitorul se revoltă în mod repetat împotriva
antisemitismului din Europa, împotriva trecutului nazist, împotriva posibilei
reveniri a acestei puteri, critică direct societatea austriacă, ignoranța,
pasivitatea, populismul etc. În schimb Am
Ziel fiind proiectat/ amplasat în Olanda, aspectele critice sunt doar
aluzii indirecte la realitatea austriacă.
Textul Am Ziel a fost scris în 1981 și a avut premiera în același an la
Salzburger Festspiele. Cum se explică succesul textului în Austria, chiar și
după 42 de ani de la apariție?
Thomas
Bernhard este un autor incomod, însă textele sale dramatice reprezintă o piatră
de încercare și o provocare pentru regizori și actori. Prezența pe scenele
lumii se datorează stilului inconfundabil al dramaturgului austriac.
Regizorul Matthias Rippert creează un
spectacol static, cu puține elemente de recuzită și cu acțiune redusă, iar
accentul este pus pe text. Este acest stil regizoral caracteristic pentru scena
austriacă?
Montarea
tânărului regizor Matthias Rippert, prezent cu propunerile sale regizorale în
diverse teatre din Germania și la festivalul de teatru Mülheimer Theatertage, se remarcă în producția
Burgtheater-ului prin minimalism. Elementul static derivă din așa numitul „Sprechtheater“ (teatru vorbit), acțiunea fiind redusă la un
maximum, subliniată și prin viziunea regizorului care a preferat o formulă
minimalistă pentru toate palierele (scenografie, lumini, sound). Doar
cuvântul, puterea cuvântului este cea care se plasează în prim-plan și pune la
încercare actorii care preiau aceste partituri impresionante, fiindcă Bernhard
renunță la interpunctuație, ceea ce oferă o anumită libertate, dar impune
totodată o concentrare extremă. Actrița Dörte Lyssewski redă cu fidelitate stilul specific
bernhardian, acea structură repetitivă și profund muzicală, în care fiecare idee e prinsă, urmărită și dezvoltată
într-un crescendo, asemenea unei spirale infinite, ce duce
la paroxism. Evident că textele dramatice ale lui Bernhard permit,
în ciuda minimalismului specific al acțiunii, montări memorabile, electrizante,
dacă ne gândim la montarea lui Dabija cu Creatorul
de teatru, o adevărată bijuterie care se menține în repertoriul Teatrului
ACT din 2001, spectacolul devenind o ars
dramatica a acestui teatru independent.
Referitor la
stilul regizoral caracteristic pentru scena austriacă pot doar să subliniez
faptul că fiecare regizor în parte vine cu propria viziune, cu propriile
propuneri. De aici, de fapt, derivă fascinația pentru acei regizori care știu
să provoace mereu și mereu prin viziunea lor originală.
Rezonează publicul din România cu acest
tip de spectacol/text? Cui i se adresează?
Publicul este
cel care poate rezona sau nu cu un spectacol. Factorul subiectiv este cel care
decide asupra receptării. După cum am menționat deja, Thomas Bernhard este un
dramaturg cunoscut publicului din România datorită diverselor montări ale
pieselor sale, drept care aș concluziona că se adresează tuturor iubitorilor de
teatru, chiar dacă textele sale sunt mai dificile, pretențioase, uneori
incomode, dar se pretează pentru scenă, pentru că „Teatrul e
anacronism. Totul e caricatură“, după cum susține unul din protagoniștii bernhardieni.
Foto: Gabriel Amza
---
„Ph[r]ases”-
Formule creative este un program gândit de Diana Katharina și Daniela Șilindean
împreună cu echipa Teatrului German de Stat Timișoara, dedicat cronicii de
teatru în cadrul Festivalului European de Teatru Eurothalia 2023, desfășurat în
perioada 20-30 septembrie 2023, finanțat prin Programul cultural național
Timișoara - Capitală Europeană a Culturii în anul 2023.