Eurothalia

20–30.09.2023 - Ne vedem la toamnă!

Blog

Depanarea libertății

Cronică de Raoul Horn

Întotdeauna când vine vorba despre spectacole de teatru-dans, balet, dans contemporan, tindem să suprainterpretăm vizualul scenic. Ne gândim cărei filozofii aparține gestul 15 făcut de dans-actorul 4 la o scenă sau alta. Ce înseamnă sacadarea ritmului? Cât timp ne întrebăm și încercăm să deslușim, ambiguitatea stă pe scenă, desfășurându-și indiferentă pașii.

În O elegie în cinci răsuflări, titlu inspirat ales pentru conținutul scenic, avem parte de o confruntare între avântul poetic al cuvântului scris și plasticitatea corporală. În spectacol sunt înlănțuite momente de solo și momente de grup. Gesturile-leitmotiv,  voalurile negre peste fețele interpreților ar putea alcătui un tablou al sufocării, o claustrofobie îndoliată a libertății, a fragilității mentale și probabil a sentimentului de dor. Momentele nu conduc neapărat spre un fir narativ clar, ci mai degrabă către ideea de fragmentare.

Nu e un spectacol dificil, ba chiar e destul de previzibil. Gestica și dansul nu par să fi fost cercetate îndeajuns în unele momente, iar înțelesurile – nu îndeajuns conturate. Execuția curată a mișcărilor nu a putut compensa lipsa autenticității. Poezia pe care este construită fundația dramatică a dansurilor (poezia în general) nu este silită să respecte vreo regulă, să indice apartenența la vreun curent sau gen, fapt ce conferă libertate totală în interpretare. Și aici rezidă provocarea – această libertate absolută ne rătăcește, reperele sunt îndepărtate, alegerile pot fi multiple.

Foto: Gabriel Amza, spectacolul O elegie în 5 răsuflări, o producţie: Filip Petkovski & Theater J.H. Dzinot (MKD)

---

„Cronică de teatru@ Eurothalia” este un program gândit de Daniela Șilindean împreună cu echipa Teatrului German de Stat Timișoara, în cadrul Festivalului European de Teatru Eurothalia 2023, desfășurat în perioada 20-30 septembrie 2023, finanțat prin Programul cultural național Timișoara - Capitală Europeană a Culturii în anul 2023.