Cronică de Elena Jebelean
Palatul Culturii, redescoperit grație Roxanei Pătrulescu și Sandrei Andrei, în cadrul Eurothalia, ne-a vorbit în turul de astăzi în mai multe limbi, prin felurite tipuri de artă. Maghiară, germană, idiș, română sunt limbi ce au răsunat de-a lungul vremii pe scenă și în foaier, punând în comun ropotele aplauzelor ce au trezit ecoul vechilor ziduri, și în trecut, și azi. Arhitectură, fotografie, sculptură, pictură, muzică, dans, teatru ne-au uimit pentru a câta oară pe cei care îi trecem de mult pragurile. Căci sunt mai multe praguri.
Deasupra intrării casei de bilete a Operei și a Teatrului Național poți citi în piatră TEATRUL COMUNAL. Deasupra scenei din sala mare, în latină, ți se spune că pe scena lumii vii, vezi și pleci. Loja centrală e îmbrăcată în vorbele lui Ovidius – dacă ești iscusit la vreun fel de artă, dă-ți iute pe față priceperea, bucură-i pe ceilalți cu darurile tale, nu lăsa timpul să treacă în zadar. Măștile antice te fac să te simți încălțat în coturni, grupul de vizitatori îți pare un cor antic gata de glăsuire. Păunii își susțin grațios cozile aurite, iar poveștii Ilenei Cosânzene din „cerul” sălii marii îi răspunde o alta, de pe peretele sudic al foaierului, una cu un împărat și o împărăteasă, cu veseli curteni, cu cete de cântăreți și-un arlechin. Toți surâd. Uneori puțin trist – adevărul artei mai și doare.
Cu zâmbetele lor, te privesc din portrete actorii Teatrului German de Stat Timișoara și ai Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely”. Le întorci zâmbetul și pornești mai departe prin labirint, afli despre incendii, despre atentatul din ’38, te imaginezi dansând la bal în sala Reduta, descoperi o mulțime de detalii despre spațiul de joc – cutia scenei, oglinda ei, arlechinul cu și fără pantalon, curtea, grădina, cortina cu ghilotină. Șiruri de ani, nume de arhitecți, scări în sus și în jos, timpuri cu înfloririle și compromisurile lor. Din balcon admiri Piața Victoriei, mângâi cu degetele rana de glonț din coloana de piatră, sub volutele capitelului, sub cerul albastru de septembrie. În foaier te privești în oglinzi, zâmbești celei care, acum mai bine de 40 de ani se oglindise în ele pentru prima oară, fredonând din My Fair Lady. Oh, da, afli nu doar ce e în culise, bagi nasul și în cabine, și în săli de repetiții, și în sălile studio. Descoperi și ce este sub dușumele, și ce e dincolo de ziduri, și de ce ai de urcat încă trei trepte înspre sala teatrelor maghiar și german, și ce s-a întâmplat, până la un punct, cu cele patru statui ale muzelor care ar fi trebuit să vegheze colțurile clădirii.
N-ai mai pleca. Dar ai de văzut și două spectacole azi, nu degeaba e festival. Turul e gata. Ai primit materiale, liste bibliografice, răspunsuri la întrebări. De pe ușa înaltei hale de pictură, iei cu tine inscripția transformată: inițial era un interogativ Vii sau pleci?, acum acoperit parțial, devenit VISau pleci. Și te întrebi câte visuri, câte idei au prins contur aici, au devenit spectacole și au trezit minți, au îmblânzit suflete. Și, pe când dansatorii ce performează în spectacolul Urme evoluează sub ochii tăi, încă mai fredonezi Vai, ce minunat ar fi! Minunile se petrec sub ochii noștri, la ele și noi contribuim. Se clădește stabilizând mlaștina cu trunchiuri de stejar. Se reclădesc teatre după incendii. Se răstoarnă dictaturi. Se vine la spectacole ce aduc în oraș lumi îndepărtate. Dar, mai ales, se vine la spectacole jucate de timișoreni, spectacole la care, mai presus de limba maternă, se aplaudă în aceeași limbă – a admirației, a recunoștinței.
Foto: Ovidiu Zimcea
---
„Cronică de teatru@ Eurothalia” este un program gândit de Daniela Șilindean împreună cu echipa Teatrului German de Stat Timișoara, în cadrul Festivalului European de Teatru Eurothalia 2023, desfășurat în perioada 20-30 septembrie 2023, finanțat prin Programul cultural național Timișoara - Capitală Europeană a Culturii în anul 2023.
