Cronică de Clara Roman
„Adevărul nu este pur. Adevărul este complex, contradictoriu și alunecos… la fel ca realitatea” – acestea sunt replicile care deschid spectacolul, sau mai bine zis, experiența Muntele. Spectatorul este îndemnat, de la bun început, să-și chestioneze propriile concepții despre adevăr și realitate, atunci când este invitat să accepte convenția că, pe întreg parcursul reprezentației, badmintonul devine (sau este?) baseball, iar actrița de pe scenă devine (sau este?) Putin. Ce face un lucru să fie adevărat? – iată întrebarea în jurul căreia se poate constitui mesajul spectacolului.
Modul în care este folosită tehnologia, specific producțiilor companiei Agrupación Señor Serrano, ne face să ne simțim undeva în viitor (mai ales după apariția unei drone pe scenă). Se proiectează o imagine AI a lui Putin pe fața actorilor care vorbesc, iar vocea lor este modificată corespunzător. Pe ecranele de pe scenă se derulează imagini care spun povești despre George Mallory și Everest, Orson Welles și invazia extratereștrilor, personaje interpretate de Tom Cruise. O stare de neliniște profundă e cauzată de faptul că îl vedem și să îl auzim pe Putin, dictatorul care a pornit un război complet nejustificat. Ne gândim automat la viteza cu care trec evenimentele reale pe scenă.
Timpul de reflecție nu e lung, pentru că ritmul în care se succed montajele video (majoritatea făcute prin transmisie live cu ajutorul unor camere și al unor machete în miniatură) este unul alert care te constrânge să rămâi prezent pentru a fi sigur că nu ratezi niciun detaliu. În contrast cu tehnologia, poveștile pe care le auzim ne proiectează în trecut, iar tema ne dă o senzație de atemporalitate. Vedem adevăruri (sau nu?) general valabile în orice epocă și realitate istorică (sau nu?). Știm despre existența lui George Mallory, despre moartea sa în încercarea de a urca pe Everest. Știm despre Orson Welles și despre The War of the Worlds – care a făcut o țară întreagă să creadă că este invadată de extratereștri, dovedind cât de ușor manipulabil este publicul. Știm și că există fake news. Există un moment în care personajul Putin ne face să credem (sau să avem încredere) că nimic din ce ne este prezentat nu e real, că informațiile istorice folosite sunt false, modificate, astfel încât, după spectacol, avem impulsul de a verifica veridicitatea acestora. Scrisorile adresate de Ruth soțului ei, George, sunt un element-cheie care ajută la transmiterea mesajului: „Ce te aștepți să găsești acolo sus? Urci muntele pentru a ajunge la vârf, dar precis trebuie să mai fie și altceva”. Iată cum e întărită metafora muntelui ca drum al cunoașterii, al evoluției spirituale, la finalul căruia avem acces la adevărul absolut. De fapt, asta ne împinge să îl urcăm de fiecare dată – speranța de a ajunge la destinație și de a afla ceea ce alții nu știu, de a ni se revela misterele universale. Procesul este mai important decât punctul final, așa ni se spune. Poate că da, fiindcă oricum nu vom reuși niciodată să urcăm Everestul. Metaforic, desigur. O aluzie la peștera lui Platon e cum nu se poate mai potrivită. La fel cum e și întrebarea: „Dacă ar reuși să iasă cineva din peșteră și ar realiza că și realitatea exterioară este tot o iluzie?”. Cum ar fi? Cum este? Ce este și de unde știm că este? Cogito ergo sum?
Multe replici și imagini rămân cu privitorul mult după ieșirea din sala de teatru. Să fie, oare, pentru că „indiferent cât de tare încercăm, întotdeauna consolidăm ideile în care credem. Vedem lumea așa cum suntem noi”?
foto: Gabriel Amza, spectacolul Muntele, o producţie: Agrupación Señor Serrano
---
„Ph[r]ases”- Formule creative este un program gândit de Diana Katharina și Daniela Șilindean împreună cu echipa Teatrului German de Stat Timișoara, dedicat cronicii de teatru în cadrul Festivalului European de Teatru Eurothalia 2023, desfășurat în perioada 20-30 septembrie 2023, finanțat prin Programul cultural național Timișoara - Capitală Europeană a Culturii în anul 2023.”
