Eurothalia

20–30.09.2023 - Ne vedem la toamnă!

Blog

Scapă cine n-ajunge la destinație

Cronică de Raoul Horn

 

Istoria este o boală autoimună. Și nu doar istoria cea mare, plină de napoleoni și de mozarți, ci aceea din care ne-am născut, din care strict facem parte. Și suntem bolnavi de ea fără să știm, fără să citim diagnosticul de pe foaie, fără să întrebăm vreun doctor. Dar o fi vreun doctor care să ne vindece de istorie?

Până când vom găsi vreunul, dacă-l vom găsi, să ne întoarcem Am Ziel, la destinație, acolo unde se oprește totul. O simplă destinație, un om cât de mărunt, sfârșitul lumii. Când ajungem la destinație, totul e pe dos. Chiar și când ne apropiem de ea, ne simțim atrași neputincios de comoditatea rece care ambientează „scopul călătoriei”. Katwijk este o destinație cu belvedere către întinderea tulbure a Mării Nordului. Într-o dimineață, o mamă e și ea tulbure. Văduvă, având o fată cu accese de retard, e apăsată de timpul pe care îl mai are de petrecut în casa veche a familiei, acolo unde, încet-încet, tavanul, va deveni una cu parchetul îmbibat de ceaiuri, cafele, căni sparte și mult coniac.

În principal, subiectul care îi răscolește gândurile este un spectacol văzut cu o seară în urmă, bazat pe o piesă scrisă de către un așa-zis tânăr dramaturg. La fel de normal precum o clipire, mama îl invită pe acesta să ia parte la excursia la Katwijk. Pentru prima oară în douăzeci de ani ele sunt acompaniate de un străin. În mine sunt atât de mulți străini. Și prin acest spectacol care pur și simplu vorbea despre gândurile mele, mama începe să definească starea de putrefacție, ipocrizie și absurditate în care se află teatrul. Când primim palme, una după alta, continuăm să aplaudăm. Toate acestea sunt cauzate de frustrările legate de turnătoria familiei care a fost vândută de parcă nici n-ar fi existat, de cioplitorul obeliscului care cere o sumă exorbitantă pentru mormântul soțului.

Un spectacol static, în care liniștea e și ea un actant. Odată cu sosirea dramaturgului (care parcă nu-și găsește locul), se pleacă către vila de la Katwijk. Katwijk, da, locul acela, da. La Thomas Bernhard, vara este timpul în care se moare de frig. Paralizant. Rece până la măduva spiritului. Dar ce e fierbinte e gândul. Am Ziel e un gând febril, încrustat în gheață.

Scena e aproape goală. Câteva valize de tablă, două colțare insipide și cuiere ambulante pe care stau atârnânde ca niște fantome, hainele ce urmează a fi mereu împachetate și despachetate. Ca un contrapunct al staticului este arta actorului, rudimentară, crudă, nepătată de nimic altceva. Actor, situație, text, nebunie. Totu-i bine când se termină cu bine.

Lumea în absurdul ei zâmbăreț este un conglomerat de grație și vomă. 

 Foto: Gabriel Amza, spectacolul Destinație, o producție Burgtheater (AT)

---

„Cronică de teatru@ Eurothalia” este un program gândit de Daniela Șilindean împreună cu echipa Teatrului German de Stat Timișoara, în cadrul Festivalului European de Teatru Eurothalia 2023, desfășurat în perioada 20-30 septembrie 2023, finanțat prin Programul cultural național Timișoara - Capitală Europeană a Culturii în anul 2023.