Cronică de Andra
Bireescu
V-ați întrebat vreodată dacă cronicile pe care
le citiți sunt scrise de oameni adevărați ori de inteligența artificială? Sunt
aceste rânduri scrise de un om sau de o mașină? Nu puteți testa adevărul în
aceste circumstanțe. Adevărul poate nici nu v-ar schimba cursul normal al
vieții. Compania Rimini Protokoll și Thomas Melle, creatorii
spectacolului Valea nebănuită, trezesc interesul față de acest subiect.
La mijlocul secolului XX, Alan Turing pune
bazele inteligenței artificiale, dezvoltându-și ipoteza conform căreia creierul
uman este o mașină de calcul digitală ce prin instruire devine un dispozitiv
care poate fi programat să învețe cum să gândească. Acest lucru nu este posibil
doar în cazul ființelor vii, ci și în cel al roboților. Obiectele pot primi însușirea
umană de a gândi. O astfel de afirmație provoacă o criză de identitate: Ce
este, atunci, atât de special la a fi om? Spectacolul Valea
nebănuită ne introduce în acest spațiu distopic, care îi servește pe tavă
omului frica de a fi înlocuit. Pentru câteva minute bune avem impresia că în
fața noastră se află un android atât de avansat încât ne așteptăm să se ridice
în orice secundă de pe scaun și să strige: „V-am luat locul!”. Dar anxietatea
și sentimentul de opresiune se evaporă, iar publicul înțelege rapid că pe scenă
stă doar un obiect inofensiv, creat de către oameni. Rămâne la latitudinea
privitorilor să își continue auto-chestionarea. Dincolo de o posibilă
dramă existențială, ce se naște în noi în timpul și după finalizarea
spectacolului? Întrebări, multe întrebări. Una dintre ele este adresată
chiar de Thomas: „Ce fel de creaturi suntem?” Răspunsul nu este
elaborat, dezlegarea ghicitorii e simplă: „Suntem creatori.”
Foto: Gabriel Amza,
spectacolul Uncanny Valley, o producție Rimini Protokoll
---
„Ph[r]ases”- Formule creative este un program
gândit de Diana Katharina și Daniela Șilindean împreună cu echipa Teatrului
German de Stat Timișoara, dedicat cronicii de teatru în cadrul Festivalului
European de Teatru Eurothalia 2023, desfășurat în perioada 20-30 septembrie
2023, finanțat prin Programul cultural național Timișoara - Capitală Europeană
a Culturii în anul 2023.