Cronică de Carmen Tărniceru
Urme este
o luptă viguroasă între natură și om. E un dans ce sfidează gravitația, legile știute
ale vitezei și anatomia umană a dansatorilor. De-o frenezie captivantă pe
alocuri, spectacolul atinge culmi într-atât de sălbatice, de feroce, că dau
impresia că sunt transpuneri ale celor mai puternice elemente narative din Împăratul
muștelor, ale brutalității pierderii contactului cu societatea. Personajele
par pe alocuri copiii cruzi prinși în ritualurile lor haotice și violente, pe
care nu i-a mai „salvat” nimeni. Cumva pe dos aici, căci partea incriminată e
chiar civilizația acaparatoare, care a câștigat războiul cotropirii în fața
naturii.
Într-un zig-zag
neregulat, personajele se transformă în barbari, au mișcări tumultoase și
repezite, se bruschează, se încaieră, se aruncă într-o delicatețe frântă. Sau
redau gingașe gesturi de dans clasic ce te duc cu gândul la freamătul interior
al sensibilităților firești, originare. Conflictul disocierii este prezent de-a
lungul întregului spectacol, cu alternări de scene excesiv de figurative și
impecabil realizate, cu un mesaj repetitiv și clar. Spre un devastator final.
Foto: Gabriel Amza, spectacolul Urme , o producție: Ultima Vez
---
„Cronică de
teatru@ Eurothalia” este un program gândit de Daniela Șilindean împreună cu echipa
Teatrului German de Stat Timișoara, în cadrul Festivalului European de Teatru
Eurothalia 2023, desfășurat în perioada 20-30 septembrie 2023, finanțat prin
Programul cultural național Timișoara - Capitală Europeană a Culturii în anul
2023.